"Privește-ți urma pașilor în vale și vezi ce ai făcut...! (Ieremia 2:23)

Cu ce-ai înlocuit altarul, ce se 'nălța odată
Și-ți îmbrăca-n sfințenie traiul, deprins la rugăciuni?...
Sau, cine te-a golit de dorul de părtășii curate,
În care, cufundat, gustai a Harului minuni?!...

Găseai cândva și timp și vlagă și frați și bucurie
Să cânți, s-asculți și să citești Cuvântul Celui Sfânt...
Dar, cine-ți fură timpul azi? Ce-mpovărări străine
Te țin, de-o vreme, tot departe de-al slujbei sfinte-avânt?!...

Neobosit, căutai pe Domnul, aici, în adunare,
Iar ruga nu-ți era povară, ci-alin dumnezeiesc,
Când, cufundat, găseai deplină vindecare
Desprins complet de lumea veche, de patimi și firesc.

Ce idoli noi ți-ocupă timpul? În ce-ți găsești plăcerea,
De nu te-ncântă nici Scriptura, nici ruga, c-altădat'...?
Sunt prieteniile străine, cu-ascunsurile moarte
Motivul nepăsării tale, creștine înșelat?!...

Nici frații tăi nu-ți mai sunt frați, că-i clevetești cu ură
Iar prietenii îți par străini, de vor a te-ndrepta,
Dar nu e, oare, vremea, azi, să-ți cercetezi trăirea
Ca singur să-ți admiri trecutul și ruinarea ta?

Privește urma ta din vale, umblarea ne'nfrânată!...
N-ajunge mersul gârbovit de-atâtea rătăciri?!...
Te iartă Dumnezeu, dar vino! Mărturisește-ți viața
Și pașii ce-au pășit nedemn, în grele pribegiri!

Dorești, la nesfârșit, minciuna să-ți protejeze-ascunsul,
Sau, lepădându-ți reputația, te vei opri în loc?...
Și cu o inimă zdrobită vei condamna trecutul,
Că-i gata Domnul să aprindă al pocăirii foc.

Întoarce-te! Tu ești al Lui, dar te-ai vândut robirii,
E vremea când se mai primesc toți fiii rătăciți,
Căci încă mai exist-o Jertfă, un Tată al iubirii
Cu mâini deschise pentru-a strânge risipitori căiți.

Amin