Duhul spune lămurit
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: zbor spre lumina 2  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de ioanraul in 21/09/2016
Motto""Nu vă înjugați la jug cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neptihănire
și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?"" 2 Cor.6:14

Când Isus l-a vindecat
Pe îndrăcit și au văzut,
Gadarenii L-au rugat
Ca să plece din ținut.

Astăzi lumea zis creștină
Nu-L roagă ci-L izgonesc
Prin tăgăduirea Lui
Și prin felul cum trăiesc.

Că și-a-ntins vrăjmașul lațul
De păcat și de ispită
Ca o pânză de păianjen
Într-o casă părăsită.

Încotro-ți întorci privirea,
Încotro vrei să te-ndrepți
Cel viclean întinde lațul
Ca să-i prindă pe cei drepți.

Și mulți se lasă amăgiți
De învățături drăcești
Care-i ispitesc spre-osândă
Cu plăcerile lumești.

Duhul spune lămurit
Că în vremea de pe urmă
Mulți se lasă de credință
Și se despărțesc de turmă.

Credință-i tot mai puțină,
Rugăciuni... pe apucate;
Apoi uită de-nchinare
Cufundându-se-n păcate.

Pentru asemenea oameni
Credința e incomodă
Și iubesc mai mult păcatul
Care astăzi e la modă.

În fața lumii vor să pară
Oameni drepți și fără vină;
Se ascund în întuneric
Și se feresc de lumină,

Nu cumva să se vădească
Cât li-s faptele de rele!...
Însă Dumnezeu le vede
Și vor plăti pentru ele.

Dar cât ar fi păgânătatea
De-nvrăjbită... De ostilă...
Domnul este încă plin
De-ndurare și de milă.

Și Domnul pe toți i-așteaptă
Să nu rămână de ocară -
Să vină la pocăință
Și nici unul să nu piară.

Doamne dă-ne înțelepciune
Să fim cu luare aminte!
Că păcatul izvodește
Mai întâi și-ntâi în minte.

Dă-ne-o minte sănătoasă
Ca s-avem gânduri curate
Și să fie întotdeauna
Către Tine îndreptate!

Pune-n mintea noastră, Doamne,
Pricepere și chibzuință,
Ca faptele noastre să fie
Vrednice de pocăință.

Luminează-ne Tu mintea,
Pașii noștri ni-i îndreaptă
Și putere dă-ne, Doamne,
Să umblăm pe calea dreaptă.

S-alergăm pe calea-ngustă
Bucurându-ne mereu,
Fiindcă ea-i bătătorită
De sfinții lui Dumnezeu.

Și câți or fi de mulți aceia
Care-mproașcă cu noroi,
Te rugăm, Isuse Doamne,
Să rămâi pe veci cu noi!
Amin!




Statistici
  • Vizualizări: 1215
  • Export PDF: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni