Dați jos cu stâlpii idolești
Stricați-i coarnele și altarul,
Ridicați un foc aprins
Topiți vițelul cel de aur!

Mânia Domnului s-a aprins
Și cine-I poate sta în față?
Plecați, ieșiți din Casa Mea!
Voi ce faceți negoț în ea și tâlhăriți pe alții.

Pentru altar, fiți pietre vii
Zidiți în a Mea casă!
Cu cei ce strică, zice Domnul
Voi sta la judecată.

Treziți-vă. . . îmbărbătați să fiți de-a Mea putere
Nu-n ape tulburi v-adăpați
Sub jug străin să nu-Mi intrați
Sunteți ai Mei răscumpărați. Poporule. . . veghere!

Zidiți altarele de lut, zidiți în odăiță
Căci Cel ce vede în ascuns
Îți dă răsplata-n ceruri sus
El altoiește o viță.

Vă vreau aur curat prin foc, cu gelozie sfântă
Vă vreau în dragostea dintâi
Hristos vă fie căpătâi
Și sta-veți cu El pe stâncă.

Nu vă jucați cu calea Mea!
Voiți să fiți străpunși de ea?
Căci mila blândă de Tată
Se face-n mânie îndată.

Fiți dar treji și veghetori
Râvniți ale cerului comori!
La ce ți s-a-ncredințat
Să veghezi, să fii curat!