Când te-nconjoară răul
Autor: Mateas Teodor  |  Album: Căutând fața lui Dumnezeu  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de mateas_teo in 03/10/2016
Când te-nconjoară răul
N-ai pace-n cortul tău,
Nu-mpărtăși cu-oricine,
Nu vinde sfatul tău.

Nu da mărgăritarul
Porcilor din Gadara
Ca să-și întoarcă calea
Și să-ți găsești pierzarea.

Nu-nainta la vorbe cu cei ce nu cunoști,
Chiar prostul când tăcut-a, mai înțelept a fost.
Nu spune: ”Am de toate, hangarele-mi sunt pline
Ce-am strâns anul acesta am și în cel ce vine”.

Căci la ferestre zboară un sol înaripat
Ce vorba ți-o va duce la alții, necurmat.
De ce să ți se verse izvoarele-n piețe
De-ți știe altul casa chiar crezi că o să-i pese?

Te sfătuiesc la Domnul să-i spui suspinul tău
El nu îți va întoarce pentru bine un rău.
Hristos nu dă pe față păcatul tău ascuns.
De-l recunoști, chiar astăzi iertare ai de sus.

El a iertat pe curve, vameși și farisei,
Dar pe când preoțimea... e vai-și-amar de ei.
Căci caută doar cinste, pe sine se slăvesc,
Ei cu păcate-n sân, pe sfinți îi osândesc.

De mergi să-ți plângi amarul, de tine nu mai pot.
Ei spun: ”Mărturisește și zi-ne acum tot”!
Și-apoi cu viclenie la alții te vorbesc
Căci oricând au prilejul, chiar tot destăinuiesc.

Iubește dar tăcerea și învață răbdarea,
Caută odăița și în Domnul fă-ți scăparea!
Căci, cum închis-a Domnul chiar gurile de leu,
Pe Daniel să-l scape, vorbind fiind de rău,

Închide-va și gura pârâșului Satan.
El va mustra mândria, smerirea nu-i în van.

Va-nchide Domnul gura celor ce te vorbesc
Ce cu atâta trufie pe frați îi asupresc.
Adu-ți aminte Doamne rogu-Te și de mine
Că-s un nenorocit, dar mă încred în Tine!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1101
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni