Pe cerul clipei, toamnă, din ochii plumburii
Verși lacrimi parfumate peste livezi și vii,
Pe ruta depănată după un Soare blând,
Ai adunat pe trenă doar Aur pâlpâind,
Culori nepământene în puf galben-verzui
Le-ai aninat candele, la noi într-un gutui.

Pentru că te-am iubit, tu n-ai rămas datoare,
Mi-ai umplut iar creanga cu floare lângă floare,
Un vis, încorolat cu aripile tale,
Și-a-mprăștiat mireasma peste suspine-n vale
Și-atunci, acel sordid care mi-a fost ocară,
S-a schimbat deodată, în rai de primăvară.

Teascurile tale vestesc o sărbătoare,
Peste un prag de brumă, cupe-mbietoare,
Înseninezi cerul cu albastru-autumnal,
Alaiuri de culori mă încing din mal în mal.
Îți dezbraci mantia de aur și rubine,
Să acoperi lutul, în gerul care vine.

Ai atins Cerul, toamnă, coborând la mine,
Debordând arome din coșurile pline,
Țin roadele balanța cu teascul cel mai greu,
Pe-un pat de frunze moarte, învii sufletul meu,
Mi-ai adus câștigul bogat ca niciodată,
Ești toamna vieții mele, binecuvântată.

Hotărăști Stăpâne, o vreme pentru toate,
Venim goi în lume, ne-mbraci în nestemate,
Străinului pribeag îi pregătești o Casă
Și îmbraci sărmanul în Haina de Mireasă,
În toamna când piciorul se-afundă-n tina grea
Ne smulgi prin elixirul ce-l bem din palma Ta.