Îmi plouă în suflet iubire
Şi toamna îmi bate-n fereşti
Iar vântu-mi şopteşte năvalnic
Şi-mi spune ce mult mă iubeşti...
Mă-ncântă mirosul de reavăn
Şi aurul galben din glie...
Te văd într-o floare firavă
Te simt ca o boare ce-adie...
Prin Tine mi-e ziua frumoasă
Şi inima dorul îşi cântă
Căci Duhul Tău Sfânt mă atinge
Şi viaţa mi-o binecuvântă!
E toamnă...o toamnă frumoasă
În juru-mi şi-n tot ce sunt eu
Dar ştiu...va veni Primăvara
Prin Tine, Etern Dumnezeu!
Vulcan-28-09-2016
Mary