Ce cauți ploaie biciuind prin ie?
Tăioasă scormonești până la os,
Îmi stingi un foc albastru din pruncie,
Ori arderile fără de Cristos?

Nu vei găsi nimic ce mă acuză,
Poți scormoni în suflet până mori,
Poate un cânt naiv rămas în frunză,
O uscătură într-un cuib de ciori.

Căci a trecut Cel fără de păcat,
Samariteanul meu îndurător
Mi-a întins mâna, în Sânge m-a spălat
Și m-a purtat pe brațe la izvor.

Mai bine, ploaie, să îmi stâmperi fața,
Căci prea mă frige lacrima de dor,
Până-mi va bate-n gene Dimineața,
Când va veni al meu Mântuitor.

Azi ai venit cu sita cea mai deasă
Să-ți burnițezi bobițele prin văi,
Iubită sau urâtă ești, ce-ți pasă,
Furi norii de pe cer în stropii tăi.

Ești rânduită ploaie, de departe,
Acolo unde ceru-i fără nor,
Doar Dumnezeu te poartă și te-mparte
Ori aspru, ori binecuvântător.

Ce cauți ploaie biciuind prin ie?
Aici e templul Lui Isus Cristos,
Aștept Împărăția Lui să vie,
Dar biciul tău îmi este de folos.