Străin eu fost-am pe pământ

Străin eu fost-am pe pământ
Şi l-al durerilor cumplit necaz,
Cu lacrimi curgând pe obraz
Sufletul mi-era adesea-nfrânt
Când ele-mi sporeau cu avânt.

O! Şi nu găsit-am mângâiere
În durerile-mi prea arzătoare,
Ci-n suferinţele fără-ncetare
Ce m-afectau cu-a lor putere
M-am îndreptat către himere.

Dar în tristeţea-mi de ocară
Am auzit scumpa chemare
Spunând că poate fi salvare,
Din lumea ce mă înconjoară
Cu răutatea-i grea şi-amară:

" Veniţi la apa cea de Viaţă!"
Mi-era chemarea trâmbiţată
Chiar fără bani, şi fără plată!"
Şi-n haru-I stau astăzi în faţă,
Prin mântuirea ce mi-e dată.

Flavius Laurian Duverna
17 octombrie2016