Așa e sufletul celui ce nu Te are!

Ca luna fără de lumină
Și pasărea fără de tril,
Ca felinarul fără de fitil
Și iarba fără verde în culoare
E-acel' ce nu te recunoaște,
Nu Te are!
Ca pasărea cu-aripa ruptă
Și albia fără de apă,
Ca spicul fără rod
Și jgheabul ce nu poat-s-adape,
Ca pântecul ce nu-odrăslește,
Și pasărea ce nu mai ciripește,
Ca omul fără de vedere,
Auz și limbă să vorbească,
E-acel ce nu știe nimic
De Cina Domnului Împărătească.
Ca-cela ce nu vede,
Nu poate să vorbească
De Tine și patria cerească,
Ca munții fără de pădure,
Și turma făr-de miei fătați,
Găleata fără apă, pâinea de neghină
Și oamenii necununați,
Ca... amurgul fără soare
Și pomul fără rod,
Pruncii nemângâiați,
Așa este acela
Fără de biserică și frați!
Ca omul fără mâini să are,
Ca cerul fără ploaie... curcubeu...
Așa e sufletul celui ce nu Te are!
În inimă e gol de Tine, Dumnezeu.
Ca zorii fără luminare,
Ca masa fără de bucate
Și țara ce-i lipsită de graniță,
Umărul fără de greutate-n cobiliță,
Așa de gol... atât de sec...
E omul fără Tine, Doamne,
Și sfânta biruință!



SandaTulics-19 octombrie 2016