Stă la poartă-nlăcrimată...

Stă la poartă-nlăcrimată,
O maicuță-mbrobodită,
Fața-i trasă de tristețe,
De oftat e obosită.

De atât amar de vreme
Stă în poartă și așteaptă
Să îi vină fiica, fiul,
Cum veneau ca altă dată.

Depărtarea e de vină...
Se gândește întristată,
'Nchide ochii și visează,
Îi aude, sunt la poartă?

-Sărut mâna, mamă dragă!
Strâns în brațe, pupături
Dulce-n traistă, din belșug
De-ale gurii.

Parcă stă la masa-ntinsă,
Între dragii-ndepărtați,
Cu merinde, veselie ,
Mamă bună între frați.

Nepoțeii-n fericire,
Strigă-n joacă, se împing,
Pân-ajung la masa pusă
Din belșug!

Timp trecut în fericire,
Cu-ai ei copilași iubiți,
Se trezește buna mamă,
Cu obrajii umeziți...

-Ei îs duși... îs duși departe...
Lungul drum de ea-i desparte.
-Le-o fi bine, unde-or fi?!
Dragii mamei, scumpi copii...

Pentr-un dumicat de pâine,
Ați plecat în țări străine,
Că în Țara voastră mare,
Nu e loc de voi sub soare...

Tot ce-i bun nu e al vostru!
E-al străinilor, tot rostul!
Ei apucă și distrug,
Țara, mama-n lacrimi plâng...

...Șuieră un vânt afară,
Și în mamă, și în țară...
Până când va sta în poartă,
Mama, țara blestemată!?

Ce în lacrimi fiii-și poartă,
Să se-ntoarcă... să se-ntoarcă...


23 octombrie 2016-SandaTulics