Pe malurile râului Babilon



Pe malurile acestea e râul Babilon,
Spumos şi plin de valuri, înspăimântător.
Iar soarele credinţei ne-a fost înăbuşit,
În lupte şi războaie, prieteni ne-au murit.

Adâncul de tristeţe întuneca privirea,
Aceluia din care se trage omenirea.
Cum să zâmbească Domnul, când viaţa e amară?
Când oamenii n-au milă, mai rău decât o fiară?

Când toate acele sfinte, valori şi sentimente,
Nu se mai văd în fapte, se văd în complimente.
Şi uite aşa iubirea, noi ştim s-o desfiinţăm,
-Unde-i alăuta? Noi vrem să ne distrăm!

Aşa vorbeau străinii, pe malul Babilon,
Spunând că din iubire, ne pun ca să cântăm,
Că n-o fi sacrilegiu, să cânţi de Dumnezeu
În templele păgâne. De ce vă este greu?

Pe malurile acestea văd salcii lungi şi grele,
Şi inima îmi bate şi plânge pentru ele.
Căci au văzut războiul, evreii asupriţi,
Asirienii groaznici în luptă i-au învins.

Unde eşti tu David? Ce faci Solomoane?
Templul lui Iehova e astăzi ars ca pradă!
Preoţii cu barbă şi sfinte pergamente,
Stau închişi în Templu, făcându-şi complimente.

Unde este râvna? Unde-i pasiunea? Sacrificiul pân’ la sânge?
Unde-i Iosua cuceritorul? Avraam moştenitorul?
Ghedeon cel plin de forţă? Ieremia care plânge?
O, tu Davide acuma, vei veni să-nfrunţi duşmanul?

Se-aude încet cântarea, undeva ca în surdină
Plânge cu lacrimi de sânge. Rahela îşi plânge copiii.
Şi nu vrea să fie mângâiată. Ştie că nu se mai întorc.
Vai de tine ţară, ai cărui domnitori benchetuiesc de dimineaţă.

Se-aude încet o cântare. E harpa unui tânăr evreu.
Ce plânge căci ştie pedeapsa, pe care Iehova i-o dă
Avea o nevastă, copii şi pământuri sublime
Acum este sclav şi singur în ţară străină

Da. Voi cânta. Îmi voi plânge amarul.
Căci vreau să-nţeleagă oricine,
Tristeţea păcatelor mele
Greşeala trădării, iubirii de rele

O, ce tristă-i cântarea, ce jale se-aude în versuri
Căci omul îşi plânge viaţa şi cere iertarea din ceruri
Dar cine să asculte, dar cine să ierte?
Căci Legea nu este făcută să-ţi dea o salvare...

La moarte! La moarte! La moarte cu El!
Se aude o zarvă, bătăi şi clinchet nebun
Şi astfel, prin moartea Aceluia ce azi nu mai moare
Trăim în iubire şi suntem salvaţi de necaz.

Tăcere. Cui îi place astfel de vorbe?
Moarte? Înviere? Tineri evrei care cântă?
No, mai bine ne spui de femei deocheate
De vorbe trucate, de aventuri combinate

Şi totuşi...ce s-a întâmplat cu evreii de-atunci?
Ce s-a întâmplat cu cel care plânge?
Cu evreul ce cântă şi plânge?
Fusese bătut? Pus la cruntele munci?

Se-aude în noapte o şoaptă suavă:
Cei răi vor merge din rău în mai rău
Cei buni vor fi din ce în ce mai buni
Cine-i sfânt să se sfinţească.

Pe malurile Babilonului, şedeam jos şi plângeam
Căci noi ne aduceam aminte de Sion, de Templu, de Ierusalim
În ţinuturile acelea harpele le atârnaserăm
Biruitorii cereau cântări, asupritorii bucurie

-Cântaţi-ne ceva din cântările Sionului!
Cum să cântăm noi cântările Domnului
Pe un pământ străin şi fără apă?
Departe de mine sfatul celor răi!

Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia
Să mi se lipească limba de cerul gurii
Dacă nu-mi voi aduce aminte de tine
Dacă nu voi face din tine culmea bucuriei mele