Lauda rămăşiţei

Din lumea veşniciei
Ai coborât la noi,
Să-nchei drumul robiei
Şi-al inimii război.

Cu slava necuprinsă
A Tatălui Cel bun,
Ne-ai scos prin biruinţă
Din cenuşă şi scrum.

Dintr-un foc al pieirii
Ce-n lume nu se stinge,
Prin puterea iubirii
Mâna Ta ne tot strânge.

Când drumul de robie
E-aproape terminat,
Laudă Îţi dăm Ţie
Pentru cât ne-ai răbdat.

Îţi lăudăm iubirea
Prin care ne-ai purtat,
Din Cuvânt,bucuria
De-a şti ce-ai învăţat.

Când tăciunii I-ai scos
Să nu se facă scrum,
Mărire-n gând pios
Buzele noastre-Ţi spun.

Îţi dăm mărire-n suflet
Şi-ntîetate-n lume,
C-ai spus pomului putred
Lăstari din nou s-adune.

L-ai pus în pămînt bun
Şi l-ai udat cu viaţă,
Scos din al lumii scrum
I-ai spus frumos să crească.

Şi slavă Îţi aducem
Din inimi bucuroase,
Puterile ce strângem
Tot de la Tine-s scoase.

Lauda ce-o-nălţăm
Şi ruga şi-nchinarea,
În Templu le-aşezăm
Unde ne dai iertarea.

Acolo la chivot
Privim ultima slujbă,
Cu-al inimii potop
De dragoste şi rugă.

Cu dorinţa fierbinte
De a sta în poruncă,
Ca să-mbrăcăm în minte
Haine albe de nuntă.

Îţi lăudăm iertarea,
Răbdarea pentru noi,
Ca picuri ce fac marea
Din nesfîrşite ploi.

Îţi lăudăm iubirea
Arătată prin moarte,
Pe crucea Ta trăirea,
Credinţa să ne-o poarte.

Îţi lăudăm odihna
Ca semn de încercare,
S-arătăm lumii vina
De-a da a ei schimbare.

Te lăudăm că-n Tine
Ne chemi să fim uniţi,
Cu trâmbiţa ce vine
În slava Ta primiţi.

Te lăudăm acum
La sfîrşitul de lume,
Când profeţii ne spun
Cum urgia Ta vine.

Şi e tot mai aproape
În clipa care trece,
Răbdarea-n noi se zbate,
Venirea Ţi-o doreşte.

Mereu Te lăudăm
Şi-n aşteptarea dată,
Duhul Tău Te rugăm
Să fie-a noastră viaţă.

Ca atunci când apari
Şi slava Ţi-o privim,
În lumini aşa mari
Şi-n foc să nu pierim.

Lăstarii din pom putred
De sunt verzi şi curaţi,
Aşteaptă într-un suflet
Să fie adunaţi.

Şi dacă în unire
Verde fac al Tău pom,
Dorind a Ta venire
Mereu Te lăudăm.