Dumnezeu, da, Dumnezeu, Domnul, vorbește
și cheamă pământul, de la răsăritul soarelui
până la asfințitul lui. Ps. 50:1

Pământule, azi plânge cerul…

Pământule, azi plânge cerul…
Unde ții cursul, unde ești?
Vântule, unde-i misterul -
Jertfei, dragostei cerești…

Unde-ți este vrednicia?
Care-ți este idealul?
Nu-i surpată temelia?
Și, mai e în cont - Zidarul? ! ?

Din ce ai vlagă, o pământ?
Unde-i izvorul fericirii?
Tot mai apus, tot mai înfrânt,
Cu altarul eului și al firii…

O, vânt, pe aripile necredinței
Adusa-i în dar apostazie,
Suflând ideia neștiinței,
Ipocrizie, erezie…

Apoi… plânge un Univers-
În haos, rătăcire,
Schimbând adevăratul mers
Pe sensul: vai, peire…

Iar…Creatorul întinde-o mână
Plină de iubire, har -
El, vrea salvare la ''țărână''…
Ce-avu mai scump, și azi e-n dar!