…El scria ceva… pe pământ
Înconjurat de gloata înfuriată
Cu pumnii grei și încleștați de ură…
…Iar ea… în hohote plângea…
De ce nu răspunzi?… Tu n-ai nici un cuvânt?
Ea trebuie să moară!… este vinovată!…
Cum citești?… ce scrie în Scriptură?…
Și fiecare… piatra în pumnul lui strângea.

…Atunci El s-a ridicat și a spus:
…Cine din voi este fără păcat?...
Să arunce cel dintâi în ea cu piatra…
Și s-a aplecat din nou să scrie…
Atunci… ei unul câte unul toți s-au dus…
Mustrați de cuget… singur L-au lăsat
Doar ea mai suspina, plângându-și soarta
…Doamne, dar cu mine?… ce o să fie?

…Și Isus, privind-o… i-a răspuns,
Cu o voce blândă, plină de iubire:
-Nici Eu… femeie, nu te osândesc.
Du-te… dar… să nu mai păcătuieşti.
Și ea... copleșită de un plâns... s-a dus…
Ștergându-și lacrima cu mulțumire…
Străpunsă-n suflet de glasul Lui ceresc:
-O, Doamne!... ce bun și milostiv Tu ești.

…Nu știu… ce a fost scris pe pământ…
Cred că s-au scris… și păcatele mele…
Căci și pe mine El atunci m-a văzut…
Ascuns pe undeva… cu piatra în mână…
Nu judeca!... Căci Dumnezeu este Sfânt…
Și doar El poate păcatul să spele
Să ridice pe cel ce cândva a căzut
Căci la Golgota El dă iertarea deplină.

*******