Tu, m-ai sădit în casa ta
Dorind să fiu fără prihană
Și vrând să vezi cum înverzesc
Ca cedrul de odinioară.

Sunt multe roade în curtea ta
Și-atât de pline-s de nectar,
O, cât aș vrea să fiu finicul
De tine înzestrat cu har.

Să pot sta verde peste timp
Tu mă stropești cu untdelemn,
Ca roadă să-ți aduc și eu,
Iar peste ani... să fiu la fel.

Să cânt cu multă bucurie
Văzând lucrarea ta divină
Și dimineața să te chem,
Să fi pe zi... a mea lumină.

Iar la amiază te-aș ruga
Să-mi dai putere mai departe,
Să cresc ca cedrul din Liban
Și voia-ți s-o-mplinesc în toate.

Eu, adăpost să caut la tine
Când straja nopții va sosi,
Căci din țărâna tu mă scoți,
Iar eu pe veci te voi slujii.

Tu, mă înveți să nu mă tem
De groaza nopții, orice-ar fi,
Nici de săgeata care zboară
Și dă molimă peste zi.

Căci am o stâncă de adăpost
Ce-i scutul meu în ziua mare,
Și-atunci când noaptea va sosi,
Îmi va fi turnul de scăpare.

De-aceea, eu te prea-măresc
Și te slăvesc cu gând curat,
Iar dragostea ce-ți port în piept,
E din sămânța ce mi-ai dat.

Emanuel; Giarmata 19:10:2016