Mi-e dor de-ai mei...
...Nu plouă-n crengi, ci-n lacrimile mele,
Cu-arome de arțar și de stejar.
Mă plimb pe cărărui 'nroșite de iubirea
Frunzelor-mbrăcate ca de zile mari!
Mi-e frig de vântu-atât de rece
Și de priviri de păsări-nlăcrimate,
Ce zgribulite stau pe crengi,
Privind în gol... stupefiate.
Nu plouă-n crengi ci-n gândurile mele
Cu toporași, izvoare, ghiocei...
O amintire dulce... calda mea broboadă,
'N care plâng mieluții despărțiți de miei.
Nu plouă-n crengi și nu suspină nimeni
De dor de vară și de cărărui,
Doar vânt de fum mă duce-nspre grădină
Să plâng cu ploaia, să n-o spun nimănui...
Nu plâng de vii și nici de primăvară
De lilieci și miere de arțar,
Mi-e dor de-ai mei... Suflarea lor iertată,
O fi ajuns în Canaan?
În memoria părinților mei: Irina și Ion Câtu
26 octombrie 2016
SandaTulics
Dumnezeu sa va binecuvinteze!
Întrebarea din final crează desigur un disconfort pentru cititorul nehotărât pentru împăcarea cu Dumnezeu dar pentru cel ce chiar cu puțin timp înainte de părăsirea cortului pământesc a spus un DA în dragoste chemării sfinte se poate cu siguranță odihni chiar în sânul lui Avram!
O realizare foarte frumoasă în sensibilitatea dorului de părinți. Fiți binecuvântată sora.