Astăzi sunt și eu creștin
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Armonii divine  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 27/10/2016
Caut în suflet cu patos,
Izvorul iubirii celeste,
Căci vreau să răzbată-n afară,
Peste vidul lumii aceste,
Caut vremea în care să laud,
Credința ce-n dar am primit
Și starea de pace prin care,
Să spun că eu sunt mântuit.

Caut timpul prin care ființa
Să poată transmite cântarea,
Dulceața din vorba curată,
Surâsul ce-nvăluie zarea,
Caut bobul de lacrimă sfântă,
Ce cade din cer peste mine,
Prin care să pot a învinge
Dureri și amar și suspine.

Caut clipa ascunsă-n unghere,
Luminii s-o dau pe vecie,
Iar tot ce-i tăcere să strige:
"Osana, Isuse, doar Ție!"
Mai caut ce e nemișcare,
Putere să-i dau în durere
Și ochi ca să vadă departe,
Să știe că e mângâiere.

De-un timp eu tot caut în mine,
Adevărul ce vine de sus
Și mă cercetez îndeaproape,
Cât din mine-i din Domnul Isus,
Caut Calea-n a mea pribegie,
Să nu rătăcesc prin pustiu,
Căci una-i și-aceasta e Isus,
În El mă încred căci e viu!

Și văd că Iubirea-mi dă aripi,
Credința, putere s-ascult,
Ce aş putea oare-a cere,
În lumea aceasta mai mult?
În Dragoste nu este frică,
Nici gândul de a mă opri,
În scurta-alergare, strig: "Doamne,
Te aştept degrabă să vii!

Să nu scormonesc în adâncuri,
Când știu că Tu esti lângă mine,
Mă ține la pieptu-Ți, Rabuni,
Cu Tine mereu îmi e bine!"
Eu păstrez în suflet Iubirea,
Ce Duhul mi-a dat-o cândva,
Prin ea vreau să fiu o lumină,
Pentru toți cei ce nu știu de ea!

Să vorbească ea însăși de Tata,
De Domnul Isus, de jertfire,
De Golgota, locul în care,
Primit-am cu toți mântuire.
De Duhul Cel Sfânt, de Rusalii,
De haina cea albă de in,
Slăvit să fii Doamne Yehova,
Căci astăzi sunt și eu creștin!

27/10/16, Barcelona- Lucica Boltasu
Minunat poem de incurajare a celui care primeste darul si harul credintei: "Și văd că Iubirea-mi dă aripi,/Credința, putere s-ascult...". O bogatie de idei si de imagini inspirate care impodobesc aceasta frumoasa poezie. Har si pace.
Adăugat în 27/10/2016 de marin2016
Și văd că Iubirea-mi dă aripi,
Credința, putere s-ascult,
Ce aş putea oare-a cere,
În lumea aceasta mai mult?
În Dragoste nu este frică,
Nici gândul de a mă opri,
În scurta-alergare, strig: "Doamne,
Te aştept degrabă să vii! Domnul să te binecuvânteze soră! Mult har!Sublimă compoziție!
Adăugat în 28/10/2016 de 1pocaintaP
Statistici
  • Vizualizări: 1333
  • Export PDF: 225
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni