Albastru-verde de smarald

Albastrul mării adunat
În ochii tăi întins, adânc,
Trece în verde de smarald
Când lacrimile-n ei se strâng.

Sclipiri de soare şi de stele
În lacrimile tale vin
Peste albastrul mării mele,
Când dragostea ne-o dăruim.

Iar verdele tău de smarald
Se-adună-n lacrimile mele,
Cu-aceleaşi sclipiri care cad
Din cer cu soare şi cu stele.

De stânca timpului înaltă
Se sparge tot venind,mereu
Ca lacrima curgând curată
Şi valul tău şi valul meu.

Zi după zi sub val şi timp
Stânca e roasă,tot mai mică
Şi-n fire multe de nisip
Pe mal întins e risipită.

Albastrul nu mai este prins
În ochii noştri ca smarald,
Chiar dacă-n cerul necuprins
Tot sunt sclipiri ce mereu cad.

Căci lacrimile sunt uscate,
Marea din ochi şi ea secată,
Privirile mereu purtate
La stânca roasă,de val luată.

Rămâne-n noi neştiut val
Albastru,al dragostei curate,
Ducând la marea de cristal
Speranţe mari,pe el purtate.

Acolo va strânge nisipul
Din nou în stâncă neclintită,
Pe care valul şi nici timpul
N-o vor mai duce risipită.

Atunci albastru adunat
În ochii tăi întins,adânc
Va trece-n verde de smarald
Fără de lacrimi ce se strâng.

Sclipiri din soare şi din stele
În ochii fără lacrimi vin,
Peste albastrul mării mele
Când dragostea ne-o dăruim.

Iar verdele tău de smarald
Se-adună fără lacrimi grele,
Cu-aceleaşi sclipiri care cad
Din soarele vieţii eterne.