Dușman mi-e gândul, uneori,
În clipe ce le-aș vrea de pace
Și-mi vărs noianul de-ntrebări,
Ne-așteptând răspuns la toate. 2 TIMOTEI 2:23

Le văd cum le aduce vântul
Și năpustite cum izbesc,
Dar scutul nu mi-e ridicat
Și floarea toată-mi risipesc.

Sunt slab, ca păpădia-n vânt
Ce-și pleacă frageda-i tulpină,
Dar nu sunt rupt, ci doar căzut
Și-mi scot iar capul la lumină.

Întrezăresc prin umbrele-asmuțite
Că raza mea, e tot acolo
Și chiar de n-aș putea s-o văz'
O simt, o știu, căci îmi dă rouă.

E cineva care mă cheamă
Punându-mi un veșmânt curat,
Chiar de-ai putea să-mi furi tot gândul
Eu, sufletul nu ți l-aș da. 2 TIMOTEI 2:26

Odată ce-am găsit izvorul,
E nesecat în mintea mea
Și chiar de-ar fi să-i duc azi dorul
Cu tine nu m-aș alia.

Nădejdea mea, e doar la DOMNUL
Ce-a dovedit că mă iubește,
Iar sufletu-mi purtat de dor,
Doar după 'al meu ISUS, tânjește.