Mi-ai vorbit Isuse odată demult,
Dar glasul Tău n-am vrut să-L ascult.
M-ai chemat să vin, să Te urmez,
Să stau la masă cu Tine, să cinez.

M-ai chemat să fiu umil, smerit,
Și cu dragostea dintâi împodobit,
Să iert, să rabd, să-ndur,
Să merg pe a Ta cale fără murmur.

În acea clipă Te-am refuzat,
Și Tu, Isus, mult Te-ai întristat,
Nu doream să las al meu păcat,
Îmi plăcea, eram așa îngămfat ...

După un timp din nou mi-ai vorbit,
Din nou m-ai chemat ca să fiu mântuit,
Să intru cu bucurie în turma Ta,
Dar eu am refuzat în inima mea.

Totuși o dorință în inimă am avut,
Doream măcar puțin să Te fi cunoscut,
Îmi păreai blând, bun și nespus de milos,
Erai Marele Împărat, Isus Hristos.

Spatele Ți-am întors și spre lume am privit,
Ziceam în sine: "Nu am de ce să fiu curățit,
Eu sunt bun așa cum sunt,
Ce? Poate cineva să fie sfânt?"

Și pașii spre păcat mi-am îndreptat,
Eram legat cu lanțuri grele împresurat,
Mergeam tot mai mult în întunericul gros,
Nu mai eram nici fericit, nici bucuros.

Și atunci am căzut într-o groapă adâncă,
Aveam inima zdrobită și frântă,
Credeam că atunci o să mor,
Dar m-am gândit la Tine, Isus Salvator.

Și am strigat cât am putut de tare,
"Vino, Isuse, dăruiește-mi salvare!"
Iar Tu cu ochii-n lacrimi Mâna ai întins,
Și cu dragoste toată ființa mi-ai cuprins ...

Mi-ai vorbit Isuse odată demult,
Dar glasul Tău n-am vrut să-L ascult,
M-ai chemat să Te urmez, să vin,
Iată-mă Isus, mă-ncredințez Ție pe deplin.

Amin.