Cuvintele se-aprind ca niște felinare

Doamne,
Scrii adesea în inima mea...
Cuvintele se-aprind ca niște felinare,
Se rânduiesc-nțelept în alb chenar,
Cântând spre slava-Ți, înălțare.
Cu lacrimi scriu adeseori,
C-acei ce îmi sunt frați, surori
Sunt tot acolo-n lume-n depărtare...
Tu le trimiți din Pâinea, Sarea în bucate...
M-apleci plângând, mă dăruiesc în rugăciuni
Cuvântului ce-i alinare,
Să se întoarcă toți din ''lumea mărăcini''
Să Ți se-nchine cu osanalii.
Cum aș dori să fii înconjurat,
De-ai Tăi și de pierduții-n lumea mare!
Să se-ncălzească
La jarul Duhului Tău sfânt-altar,
'Nălțând cântări de laudă-n măriri și adorare.
Așa petrec cu gândul, lacrimile împărțite,
'I-acopăr-n rugi pe rătăciți,
Să vină să se-apropie de flăcările dăruite,
Ce ard în felinarele neadormite.
...Este trecut de miezul nopții,
Și-n rugăciuni, aștept să se ivească-dimineața,
Să nu se lumineze până când,
Nu trece Domnul cu ungerea iubirii,
Sfânta Lui dulceață.


6 noiembrie-2016
SandaTulics