O suflete. . . cum de-ai uitat
Pe Cel ce S-a-ndurat de tine?
Cu sânge te-a răscumpărat
Pe Fiul Lui nu L-a cruțat. . .

Dându-L la moarte pentru tine.

Cum de-ai crezut că-i de apucat
Să vii prin El la mântuire?
Pe Domnul totul L-a costat
Tu să trăiești n-apoi din fire?

Cum de-ai putut să treci degrab'
Din viață iar spre moarte?
Și Adevărul l-ai schimbat
Pe-nvățături deșarte?

De ce privești tot înapoi
Spunând: ce bine-a fost odată?
Uitat-ai tu că Dumnezeu
Pe cel iubit, întâi-l încearcă?

Privește-n sus, nu zi că-i greu
Nădăjduiește-n Dumnezeu
Căci orice rău în bine-ți schimbă
În încercare, dă izbândă.

Hai luptă-te. . . vino-napoi
Și umblă iar de azi cu Mine
Nu ai citit că pe Enoh
Eu l-am răpit și e cu Mine?

De ce te pierzi când încercarea
Îți pare că-i un pic mai grea?
Nu-s eu Acel ce totul vede
N-au făcut ochii, mâna Mea?

N-am fost Eu pavăză și scut
De câte ori tu te-ai temut?
Nu-ți stau Eu far, alăturea
Când negura nopții e grea?

De ce te-ai depărtat de frați
Nu știi ca-n ei Mă ai pe Mine?
O fiule. . . de-ai asculta
Ai ști că Eu îți vreau doar bine.