Te-a scuturat deșertăciunea

De tot ce-aveai scump și divin
Te-a scuturat deșertăciunea
Și ți-a rămas eternul chin
Ca să-ți acoperi goliciunea.

Un fir de praf pe calea vremii
Bătută-n van și fără rost,
Și-acum, pe cumpăna fântânii,
Te întrebi; „adâncu-i adăpost?”

Chiar și-adâncimea disperării
Reflectă al luminii nimb,
Dar vrei ca vremea încercării
Să-ți dea Lumina vieții-n schimb?

Lumea calea-ți pregătește,
Tu zici „fug de calea ei”
Da-n ce ești se oglindește
Ce vrea ea. Tu, știi ce vrei?

Adu-ți la cruce amărăciunea,
O haină Domnului să-I ceri
Ca să-ți acoperi goliciunea,
Cu-n strop de sânge să nu pieri.

04/11/2016*Ioan Hapca