de Nica Ionel

Trist și ud de roua iernii

Plâng cu suflet înghețat

Căci citind în cartea vremii

Rămân tot mai încurcat.



Bunăoară, calea dreaptă,

Calea Ta ce o urmez,

M-a condus treaptă cu treaptă

Să Te laud și să lucrez.



Și-am făcut-o bucuros,

Clocotind în al meu piept

Dorul meu cel credincios

Și frumos, curat și drept.



Dar la margine de groapă,

Groapă de-ncercare grea

Chinul prea adânc îmi sapă

Și gândesc, oare, ce vrea?



Ce vrei Doamne ca să faci

Cu ciocanu-n Mâna dreaptă,

Când lovești buchet de maci

Drept în cupa lor cea coaptă?



Trist și ud de roua iernii

Plâng cu suflet înghețat;

Parcă-i doar ciocanul vremii,

Parcă, Doamne, ești plecat…



Văd talazuri mai aprinse

Ca oricând, că vin aproape,,

Și-mi văd focurile stinse

Cum îmi ard aprins în pleoape.



Calul negru se oprește

Și cu coasa lui de jale

Taie visul care crește,

Taie iarba de pe cale…



Doamne, chiar de vii cu jale

Ori durere pe la mine,

Să-mi rupi florile mai pale,

Să-mi rupi crengile mai pline,



Ușa mea-Ti oferă casa

Și-Ți dau locul cel mai bun;

Ia-mi și scaunele și masa,

Arde-mi totul pân” la scrum.



Pun pe-altar în întregime

Ce trimișii Tăi aleg.

Tu nu-mi ceri doar o zecime

Ci îmi ceri ce nu-nțeleg.



Fie, Doamne, sunt al Tău

Dar promite-mi cât e viață

C-ai să vii în orice hău

Să mi-l faci o dimineață.



C-ai să vii, Samaritean

Când rămân pe vreo colină

Să mă aperi de Satan,

Să-mi fi harfă ce alină…



Să-mi fii zâmbet când doar lupii

Mă-nconjoară și se-aduna

Și când viespea strică stupii,

Și când nu mai e nici lună,



Când săgeata mă străpunge,

Mâna Ta, să-mi fie leac;

Dă-mi povața care-nvinge,

Dă-mi puterea ca să tac…



Doamne, luminează-mi pleoapa

Să văd zorii care vin

Și să înțeleg că groapa

Îmi dă vasul cel mai plin.



Și-apoi Tată dintre-atâtea,

Pieptul meu cu osanale

Umple-mi-l să-Ți cânt în noaptea

Dinaintea slavei Tale…



Trist și ud de roua iernii

Plâng cu dor înseninat

Fiindcă văd în ceața vremii

Primul mugur înviat.



Doamne,-n mine acum se-arată

Un luceafăr, într-o seară,

Și-mi deschide-a slavei poartă

Spre o nouă primăvară…

(scrisă la 24 Noiembrie 2016)