Atâtea flori sunt pe câmpie
Și ce frumos ele-nfloresc! . .
Mi-aduc în suflet bucurie
Că-n ele-i Tatăl meu ceresc!
Dar gândul înspre boltă-mi zboară
Căci tot ce-i jos e trecător
Doar sus în cer e primăvară
Și plaiuri cu veșnice flori!

Aici o floare înflorește
Și-și dă parfumul minunat
Doar până când se veștejește
Și intră-n lutu-ntunecat. .
Dar sus în ceruri în grădină
Cresc flori ce nu se ofilesc
Căci Soarele și apa lină
Cu viață sfântă le hrănesc!

Atât belșug de roade coapte
Apleacă pomii roditori
Ce-așteaptă parcă zi și noapte
Să-și dea povara roadelor.
Dar gândul meu zboară spre ceruri,
Spre Pomul Vieții, plin de rod
Rodind în doisprezece feluri
Pentru al raiului norod!

Aicea jos curg multe ape
Ce vor seca toate-ntr-o zi;
Iar albia lor oricât de mare
Ar fi, tot se va nărui.
Dar dincolo-n grădină sfântă
Râul Vieții curge lin
Cu apa sa eternă, blândă
Dând viață veșnică din plin!

Cetățile de-aici, din lume,
Oricât de tari și mari ar fi,
Rămâne-vor fără de nume,
Vor dispărea pentru vecii. .
Însă în ceruri o cetate
Așteapt-un cer și-un nou pământ
Și-o zi în care să coboare
Cu cei aleși, la glasul sfânt!

Pământ sau cer, moarte sau viață,
Vremelnicie sau etern,
Ruină sau glorie cerească,
Tatăl etern sau Lucifer.
Noapte sau sfântă dimineață,
Edenul sau chinul pe veci;
Doar două căi îți stau în față:
Prieten drag, tu ce-ți alegi?