Venind în lume ne-ai adus
Viaţa sfântă, mântuirea
Şi-n toate Te-ai lăsat condus
De Duhul Sfânt, vestind iubirea.
La iesle-n staul Te-ai născut,
Pe fân, alături de mioare,
Din dragoste ai coborât,
La noi că ne-ai iubit prea tare!
Cu Iosif şi Maria-n staul,
Cu păstoraşii ne-nchinăm,
Cu magii alergăm cu darul,
Cu ceru-ntrg noi colindăm!
Slăvit să fii Copil din slavă,
Te lăudăm necontenit
Şi-Ţi mulţumim din toată fiinţa,
Că Te-ai născut, că ne-ai iubit!
Că-n iesle ai venit Isuse,
Ca să ne-araţi iubirea Ta
Şi să ne mântuieşti la cruce,
Cu scopul de a ne ierta!
Nu refuza iubirea-I mare,
Coboară azi la ieslea Sa,
Nu refuza mesajul dulce,
Predă-I azi toată inima!
Şi fă din ea o iesle mică,
În care să-L primeşti pe El,
Isus Cel Sfânt să-ţi schimbe viaţa,
Să Îl declari Emanuel !
Amin!(28 nov.2016)
Pruncul născut în ieslea Betleemului să ne umple inimile şi casele de bucurie şi să ne binecuvânteze cu bogatele-I binecuvântări!