E sărbătoarea noastră, dragi copii
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: A.N.F.R.  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de emanuelhasan in 29/11/2016
Ne-apropiem cu repezi pași de sărbători,
Mămicile pun cozonacii la cuptor,
Ninge pe străzi cu fulgi atât de mari și jucăuși
Câte-o pisică miaună afară pe la uși;
Iar oamenii ce-i întâlnesc pe drum zâmbesc
Iar alții mulți prin case brădulețul pregătesc
Cu globulețe și cu luminițe ce se văd din drum
Ce ne vestește sărbătoarea de Crăciun;
Albastre, roșii, galbene, și chiar portocalii
Se-aprind, se sting și iar se-aprind pentru copii.
Încă puțin iar noi copiii vom pleca să colindăm
Și-n casele cu porțile deschise să intrăm
Cu vestea bună că Mesia S-a născut,
Unicul Fiu al Tatălui etern făr-de-nceput.
Ce poate fi mai minunat decât să fii copil
Cu obrajii-mbujorați, cu suflet fără pată, chip senin?
Aceasta este sărbătoarea noastră, dragi copii,
Răsune dar colindul nostru, plin de bucurii
Și după cum al îngerilor cor în noapte a cântat
Cântăm și noi Pruncului sfânt în iesle înfășat
Și tot la fel cum daruri de la magi El a primit
Chiar și pe noi daruri frumoase ne așteaptă negreșit.
Căci pentru noi această sărbătoare de Crăciun
Nu-i moșul după cum adesea mulți ne spun,
Ci-i bucuria de a ști că un micuț Copil
Născut în iesle ne va duce-n țara cu lumini!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3193
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni