“…Și-a venit în fire…și a plecat la tatăl său.
Cȃnd era încă departe, tatăl său l-a văzut…”
(Ev. Luca 15:11-32)

Ȋnchis în tăcere, scrutȃnd drumul vieții
Sub haina cernită și rece a nopții
Tresar… fără voie, văzȃnd lȃngă poartă
Cu ochii în lacrimi, iubitul meu Tată!

Și gȃndul mă duce la anii trecuți
Străini de iubire, săraci și urȃți
Cȃnd dragostea lumii și-a vieții deșarte
M-au dus printre porci, în lume, departe…

Privesc la veșmȃntul murdar, ponosit,
La ghetele sparte, la brațul zdrobit
Și sufletu-mi plȃnge, îmi plȃnge amar
Toți anii din urmă trăiți în zadar.


Ce bine era cu cei dragi, acasă,
Ȋmpreună la toate, împreună la masă!
Ce timpuri, ce har minunat și divin,
Ce bine era în Sfȃntul Cămin!
-De ce-am lăsat, Tată, Căminul Tău sfȃnt
S-ajung un străin însetat și flămȃnd?

Părerea de rău nu are zăgaz
Și-n lacrimi se-neacă pătatul obraz.
Din tălpi pȃnă-n creștet mă arde acum
Iubirea de Tatăl, ce-aleargă pe drum.

E vis?... Nu se poate …Un duh care minte?
Dar...nu…e aievea… Părinte! … Părinte!...
*

Ce iubire vie, Doamne, ce primire:

-Nu sunt vrednic, Tată, de a Ta iubire.
Nu pot, astăzi, ochii să-mi ridic spre Tine,
Mȃinile-s pătate, fața-i doar rușine.
Trupul meu rănit e de pornirea firii,
Sufletul mai poartă rana ispitirii.
Nu sunt vrednic, Doamne, de a Ta iertare
Și de vorba-Ţi dulce, plină de-alinare.
Nu sunt vrednic, Tată, nici de mȃngȃiere,
C-am lăsat în urmă răni, păcat, durere!
Tu mi-ai dat Părinte-al vieții adevăr,
Eu, plăcerea lumii am venit să-Ţi cer;
Tu mi-ai dat Lumina vieții de apoi,
Eu, am rȃs în groapa plină de noroi;
Tu mi-ai dat un nume-atȃt de minunat,
Eu, cu rea credință, porcilor l-am dat;
Lumea și disprețul fost-au altădată
A mea răsplătire, pentru Tine, Tată!
Părinte-al iubirii, veșnic Drept și Viu,
Nu mai pot să-Ţi port numele de fiu!
Fă-mă ca pe unul din argații Tăi,
Vreau să stau alături de acești flăcăi:
-Iartă-mă, te rog!…

-Aduce-ți degrabă haina cea mai bună,
Ȋn tăcerea nopții, glasul sfȃnt răsună.
-Puneți-i inelul cu mărgăritare
Și încălțăminte nouă în picioare.
Aduceți vițelul ce e îngrășat-
Pentru-această clipă sfantă l-am păstrat.
Fiți bineveniți oaspeți dragi la masă!
Veselia este peste-a-noastră Casă.
Fiul Meu pierdut, azi a fost găsit
Și-a-nviat din moarte: fie fericit!

*

Dacă ești asemeni fiului pierdut
Rătăcind în lume fără de speranță,
Dacă ești rănit, trist și abătut,
Cu păcate-n suflet și amar în viață,

Dacă-ai tăi prieteni te batjocoresc
Aruncând cu pietre-n vocea conștiinței,
Dacă lacrimi grele pe obraji mijesc
Și în suflet sună glasul pocăinței,

Vino la Isus! Vino-așa cum ești!
Pleacă-te sub crucea suferinței Sale
Și acolo, sigur, tu ai să găsești
Locul săvârșirii mântuirii tale!

Și pe tine, Domnul, te așteaptă-acasă.
Zilnic pe cărare ochii și-I îndreaptă.
Vino! Stai cu frații, cu cei dragi, la masă;
Nu e nici o cale cum e Calea dreaptă!

Hai! Ridică-ți ochii, sus, la cer privește,
Lasă-n urmă lumea, vino la Izvor!
Tatăl te așteaptă, Cerul te primește:
Fă o bucurie, astăzi, tuturor!


Florești, Cluj