O frunză sunt în verde copt
Căzut pe-a lumii rece haină,
Desprins din pomul solidar,
Din pomul vieții plin de faimă.

Și port în mine galaxii...
Dar cad gălbui, bătut de brumă
Și-adesea stau privind în sus
Scăpînd o lacrimă în urmă.

Un comitet bătrân și dârz
Mă-ntreabă: "Cât trăiesc de bine?",
"De ce-am venit pe-acest pământ?"
Și "Ce aduc pe el cu mine?"

Iar de, să zic mai literar -
Mi-i inima un dor nestins,
O floare albă de migdal,
Un ciob căzut din paradis...

Și stau în golul ăsta mut,
Și gârbovit de dimineață
Îngenunchez și-aștept, Isus,
Să vii și să mă duci acasă.

Iaski 15 august 2015