Așteaptă lumea cu emoții
Și cu banchete, Noul An,
Cu artificii-n miezul nopții,
Cu bucurie și elan.

De Dumnezeu, nici pomeneală,
Căci Bachus e sărbătorit;
Norocul, cum mai nou îl cheamă,
Pe noul zeu cel îndrăgit.

Și în serbări babiloniene
Ei cer pahar după pahar
Și curg batjocuri și blesteme
Ca pe vremea lui Belșațar. .

Dar mâna sfântă nu Se arată
Să dea sentința pentru chin
Ca-n Babilon, cum scrise-ndată
MENE TECHEL și UPFARSIN.

Așa că ei merg înainte. .
Trece și noaptea de desfrâu,
Se-arată zorii, iar începe
Nelegiuirea ca un râu...

Că doar, e Anul Nou acuma
De ce să nu serbezi cât poți?
Doar tinerețea e ca spuma:
Serbăm trei zile și trei nopți!

Da, trec și zilele pierdute
Iar viața-și ia normalul curs,
De faptele atunci făcute
Ei au uitat, ce-a fost, s-a dus...

Până-n momentul greu în care
Al cerului Judecător
Scrie în dreptul lor pierzare
Precum atunci, în Babilon!

Și mâna iarăși se arată
Fără de milă, ca-n trecut
Și pentru viața lor pătată,
Ei vor plăti greul tribut. .

În dreptul lor văd pe perete
Mene, Techel și Upfarsin. .
Dar... prea târziu pentru a-nțelege
Cuvintele Celui divin! ...

Dacă Daniel ar fi în lume
Le-ar tălmăci spunând: Sfârșit
Și numărat, talerul spune
Doar cântărit și împărțit.

Timpul pierdut nu se întoarce,
Nici faptele ce s-au făcut,
Ci doar sentința scrisă rece
Cu o concluzie doar: Pierdut!

Acum apare o-ntrebare:
De ce în Biblie stă scris
Cum că iubirea Sa e mare
Dar totuși, mulți merg în abis?

O, Dumnezeu este iubire
Dar și un foc mistuitor!
Dragostea Sa e mântuire
Dar e și-un drept Judecător!

Există-un timp de îndurare
Care e marele Său HAR,
Iubire multă și răbdare
În jertfa sfântă din Calvar!

Dar ușa Harului se-nchide,
Răbdarea are un sfârșit
Și-o altă ușă se deschide:
Prieten drag, ești pregătit? . .

O voce încă te mai cheamă:
Ieși dragul meu din Babilon,
Nu amâna, vino degrabă!
Încă se strigă din Sion!

Căci orișicând, mâna cea sfântă
Îți poate scrie pe destin
Doar trei cuvinte de osândă:
Mene Techel și Upfarsin!