Toți ,,trebăluiau” prin casă,
Fiecare cu-ale lor,
Când, o întrebare-n șoaptă
Se-auzi pe coridor:

-Tăticuțule să-mi spui
Cât de mult tu mă iubești?
Prinse a-ntreba fetița
Privindu-și tăticu'-n ochi.

Tatăl îi răspunse calm:
-Pentru mine, tu ești totul!
Te iubesc atât de mult
Căci ești darul de la Domnul.

Dar tu...? Fata mea frumoasă,
Pe cine iubești mai tare?
Pe mămica, pe tăticu',
Sau vreun frățior mai mare?

Fără-a sta pe gânduri, fata
Îi răspunse languros:
-Pe ISUS! Iar voi îmi sunteți
Darul cel mai prețios!

-Dar pe mine, tati drag,
Pe mine cât mă iubești?
Vru să știe și băiatul,
Așteptând răspuns urgent.

-Ești băiatul ce-am dorit!
Te iubesc la fel de mult!
Cuprinzându-i pe-amândoi,
Le dădu câte-un sărut.

Dar tu, băiețelul meu
Pe cine iubești mai tare?
-Pe ISUS! Apoi pe toți
Vă iubesc la fel de tare.

După câteva secunde
Veni gestul așteptat,
Fata merse la tăticu'
Și-un secret i-a divulgat.

Iar băiatul, ușurel,
Merse-n brațe la mămica,
Vrând să fie mângâiat
Își lipi capul de dânsa.

Savuram cu toți clipita,
Cea mai dragă pentru noi,
Iar fetița spuse-n șoaptă:
-Tati? Ai lacrimi în ochi!