N-am fost de față la nașterea mamei mele,
Nici cînd s-au format zările, depărtarea,
Adîncul, înaltul...
Mă formai undeva în lăuntrul mamei mele— pămîntul
Din care, Doamne, ai modelat cîndva
Și trupul meu...

Eram atît de negru, întunecat,
Lipsit de cunoștințe.
Țineam, astfel, pămîntul în forma
Cea mai minunată— chipul,
Cînd nu după multă zăbavă
Îmi dăruisei, Doamne, sufletul!

Nu mai încăpea în mine atunci
Dorul, extazul acela de fericire
Ori marea 'ceea nesecată
De credință și dragoste.
Purtam, de fapt, începutul unui paradis
Cînd nu-mi puteam închipui infernul
Într-un amestec existenței...

Lasă-mi nemuritor, Doamne, sufletul
Și chipul acela dumnezeiesc
Păstrează-mi-l pentru zări,
Pentru depărtare,
Pentru veșnicie.

Chișinău, 20 ianuarie 2010