Drumul credinței
Autor: Militaru Bogdan  |  Album: Poezii cereşti  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de bogdi_mili in 14/12/2016
1. Ai pornit la luptă om curajos,
Tu, om al lui Hristos,
Ai pornit pe-un drum anevoios,
Care duce sus la Cel veșnic Credincios.

2. Pe drum vei găsi și gropi și stânci,
Ai grijă: unele-s adânci!
Unii au căzut și nu s-au mai ridicat,
N-au fost credincioși Celui ce i-a chemat.

3. Mergi pe Cale privind spre El,
Îndreaptă-ți privirea spre Dumnezeu,
Cheamă-L pe Isus să meargă cu tine,
Chiar de-i greu, chiar de-i bine.

4. Nu uita să ai sabia în mână,
Cuvântul harului care-i lumină.
Te va călăuzi pe acest drum,
Până la capăt, chiar de-i lung.

5. Poate vor fi zile întunecate,
Când fără milă furtuna va bate,
Adu-ți aminte că peste nor,
E Soarele Neprihănirii, veșnic strălucitor.

6. Vrăjmașul va căuta să te lovească,
Să te dărâme, să te rănească,
Dar dacă Îl ai pe Isus lângă tine,
Partea El ți-o va ține.

7. Vei întâlni și pietre pe Cale,
Dar tu mergi înainte cântând Osanale,
Cinstindu-L pe Cel ce pe cruce a murit,
Pe Domnul Slavei, pe Cel ce S-a jertfit.

8. Luptă-te lupta cea bună,
Căci fără luptă nu-i cunună.
Cu platoșa neprihănirii să fii îmbrăcat,
Și de scutul credinței vei fi apărat.

9. Nu uita căci la capăt de drum,
Te așteaptă Isus, Cel pururi bun,
Ca să te primească în a Sa Casă,
Bucuros căci ești în a lui mireasă.

10. Ai pornit la luptă om curajos,
Tu, om al lui Hristos,
Mergi cu El până la sfârșit,
Crede-mă nu vei fi dezamăgit.

Amin.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1890
  • Favorită: 1
Opțiuni