Pruncul cel mai minunat!
Vremea, e în fapt de seară
Totul este liniștit,
Doar păstorii cu mioare
Stau și tot e neclintit.
Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Așteaptă să nască odată.
Singuri sunt, vin de departe
Și abia s-au așezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.
L-au găsit cu greutate
Fiindcă toți i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de înnoptat.
Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilașul său.
Liniștea și pacea adâncă
E întreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.
S-a născut Cel așteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.
Îngerii, roată au făcut
Și-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.
Păstorii când au aflat
Grăbiți au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă
Că atâta de aproape
S-a născut un Prinț Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.
Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mielușei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.
Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toți au vorbit
Și de îngerii ce-I cântă.
Magii de la răsărit
Conduși de o stea veneau
Și cu toți când L-au văzut
În fașa Lui se închinau.
Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.
Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.
Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăție
Pruncul cel Sfânt a venit.
Cântă Cerul și Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Și de ea, toți au aflat.
Amin
Câmpia Turzii 13 decembrie 2016