Mi-e drag de cerul cel albastru.

Mi-e drag de cerul cel albastru
Cu-ai săi nori albi şi purpurii
Ce-l traversează parcă-s vii,
Dând Terei frumuseţi de astru
Îmbrăcat cu-asemenea mantii.

Mi-e drag de stelele în soare
Din depărtatele lor Galaxii -
Ca viaţa aceasta-n bucurii
Să urce întruna tot mai tare
Zburând spre norii purpurii.

Mi-e drag de luna cu lumină
Din nopţile când luminează
Şi-albastrul cer tot scânteiază
Sub mii de stele, fiind regină
Ce maiestos, le guvernează.

Mi-e drag de Soarele de aur
De viaţa lumii ce-o susţine
Pământu’întreg de-l întreţine
Cu-al său necontestat tezaur
Ce-l răspândeşte-n raze line.

Şi peste toate, mi-este drag
De-a Domnului Iubire mare
Expusă-n Jertfa-I salvatoare,
Trecând peste al morţii prag
Prin Forţa sacră-nvingătoare.

Flavius Laurian Duverna
04 decembrie 2016