Isus este-Al Doilea Adam,
Născut în iesle, printre mioare;
Și primul om, în raiu-originar,
A fost creat din lut între-animale...
Stelele zorilor au izbucnit
În laude și-n cântări de bucurie,
Când pământul din neant s-a ivit:
Edenu-a răsărit, grădina vie...
Iar dacă luceferii au jubilat
La crearea Terrei și-a omului,
Îngerii-n coruri sublime-au cântat
La Nașterea Sfântă a Domnului.
Deși Iisus Cristos S-a smerit
Din pântecul matern până-n Calvar,
Noi case, trupuri, ne-am împodobit:
Uitând de umilință, vrem doar Har.
Iisus este și realul Isaac,
Mielul și Cuvântul Domnului!
Noi, câte dorințe-am sacrificat
Pe-altarul Mântuitorului?
Creștinii de-astăzi mai miros a oi?
Savanții mai văd Steaua Nașterii?
Câți lideri de biserici sunt Păstori?
În Adunări mai cântă îngerii?
Va doresc la toti pace si binecuvantare!
Mielul și Îngerul Domnului!
Noi, câte dorințe-am sacrificat
Pe-altarul Mântuitorului?
Bună întrebare!!! Doamne deschide-ne ochii asupra acestei mari nevoi de sacrificiu personal în slujba și planul Tău!!!
Un mod de expunere și versificare inedit care pune totdeauna accentul la locul potrivit! Minunat, Domnul să vă binecuvânteze!