Te-ntorci acasă, tu fiu rătăcitor
Cobori încet pe uliță în vale,
Căci anii mulți te-au gârbovit de șale
Și ți-e desaga grea de prea mult dor.

S-au dezghețat aducerile-aminte,
Curg țurțuri inundându-ți barba sură
Te-ai risipit prin pizmuiri și ură
Ți-ai dat iubirea pe un blid de linte.

În scoarța plopului ți-e încrustată
O taină, într-o literă de mână,
În inimă un glas duios răsună...
Ce tineri și frumoși ați fost odată!

Doar ciutura cu stele, te așteaptă,
În liliac petale cruci, ciorchine,
Streașina veche picurând suspine
Pe colbul lacrimii uscate-n poartă.

Zăbovind pe-o poliță, cuminte,
Te-ntâmpină mireasma de gutuie,
Îi simți licoarea dulce-amăruie,
Pe-un cimitir de vise-oseminte.

Aprinde iar lămpașul de la grindă
Și jăruie o doină de-altădată,
Spală-ți piciorul în roua curată
Și lasă Dragostea să te cuprindă.

Sunt bălării încețoșează, mute,
Brațele mamei-sfântă alinare,
Dar gangul inundat cu-același Soare
Învie seva Vieții fără moarte.

O, de-ai avea măcar o amintire
De dinaintea buclei temporale...
Ce dor ți-ar fi să te întorci din vale,
La Dumnezeu, Acasă, în Iubire!