Un clopot bate bangul dintre ani,
În turla vremii anul nou se-arată
Ca un flăcău cu fața-nbujorată,
Dar în cătun sunt doar bătrâni sărmani,
Pe degete, ei țin altă socoată.

Aleanul doar, în piept le clopoțește,
Căci sunt copiii duși printre străini
Să poarte o cunună grea, de spini
Și nu-și mai poartă portul românește
Și nu mai știu în rugă cum te-alini,

Când s-or întoarce, doar atunci cu sete
Va bate-n poarta casei, anul nou;
Ce-amar e-al așteptării embargou,
Ce crudă ești și grea, singurătate,
Cum buciumă-al tăcerilor ecou!

Părinții-or trece pragul dintre ape,
La poarta vremilor nu vor mai bate,
Despovărați de crucea grea din spate,
Cu Cel Care le-a fost mereu aproape
Se vor ”nălța la Cer călcând pe moarte.

Îngenuncheați, într-o durere mută
Îi cer Lui Dumnezeu, în îndurare
Să rânduiască-n marea Sărbătoare
Să-i întâlnească-n camera de Nuntă
Pe toți cei dragi cântând Noua Cântare.