Să punem, frați, tămâia laolaltă
Autor: Ana Haz  |  Album: Clip-uri de dor  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de ana_haz51 in 02/01/2017
Să punem, frați, tămâia laolaltă,
Să-i înălțăm mireasma până sus,
Vrea Dumnezeu o jertfă tămâiată,
De mulțumire, într-un singur glas.

Și să zidim altarul toți odată,
Să Îi aducem darul în Iubire,
Căci vine ceasul greu, de judecată,
Un vot de-osândă, sau de răsplătire.

Să Îl lăudăm pe aceeași strună
Pe Creatorul, Părinte milostiv,
Să împletim din simfonii cunună
Pe al Iubirii veșnic portativ.

Se frânge Isus pentru fiecare,
Pentru sărmani cât pentru împărați,
Că sunt pe tron, că sunt pierduți în mare,
Cei care vin la El, toți vor fi iertați.

Să cumulăm putera-ntr-o Iubire,
Inima care să bată pentru El,
Căci vrea să ne îmbrace-n in subțire
Regele, Isus Cristos Emanuel.

Veniți să țesem Dragostea-mpreună,
Să îmbrăcăm Pământul ca pe-un crin,
Când vine ceasul, trâmbița răsună,
Să ne răpească Mirele divin.

Să-L așteptăm uniți în Sfântul Duh,
Înfiorată-n dor, planeta-albastră
Să o-nconjoare coruri în văzduh,
O auroră din Iubirea noastră

Amin!
„Veniți să țesem Dragostea-mpreună,
Să îmbrăcăm Pământul ca pe-un crin,
Când vine ceasul, trâmbița răsună,
Să ne răpească Mirele divin.” Pot sa spun doar; Slavă Creatorului ce a dat unei poete un grai de înger!
Adăugat în 03/01/2017 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 925
  • Export PDF: 15
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni