Tăcere...
Autor: Bobu Veronica  |  Album: Izvoare limpezi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de veronica2014 in 02/01/2017
Tăcere...

Când râurile varsă ape murdare
Adeseori, în calea-mi spre izvor,
Stau în tăcere, ştiind că Domnul meu e mare,
Căci îmi conduce paşii spre pridvor.

Când marea este învolburată
Şi gata să mă arunce-n unda ei
Stau în tăcere, ştiind că-n barcă
E Tatăl meu şi-mi dă puteri.

Când vrăjmaşul are tolba plină cu săgeți
Şi vrea să le arunce înspre mine,
Stau în tăcere, ştiind că Domnul meu măreţ
Se va pune chezaş şi voi scăpa cu bine.

Şi-atunci, când gurile pline de cuvinte aspre
Sunt gata să se verse asupra mea,
Stau în tăcere, ştiind că Domnul o să mă scape
Cu braţul Său dându-mi iarăşi biruinţa!

Când încercări şi deznădejdi se-ndreaptă înspre mine
Şi vor să mă clatine pe cale,
Stau în tăcere, ştiind că şi atunci Domnul vine
Cu braţele spre mine aducându-mi scăpare.

Îi mulțumesc scumpului Mântuitor
Pentru căci, cu El, am un viitor,
Îi mulțumesc că o veşnicie-ntreagă
Îmi va fi Tată în minunata țară....

Noul Ierusalim... Amin!

Bobu Veronica- Londra, 2 ianuarie-2017



Frumos...Domnul sa ne dea putere sa avem nadejdea vie, sa stim ca viitorul nostru este langa El la tronul Tatalui Ceresc.Va doresc un an binecuvantat cu multe impliniri.
Adăugat în 02/01/2017 de florenta.sarmasan
Multumesc pentru mesaj dragă soră Florența...şi eu vă doresc un an nou plin de pace sufleteasca, si noi izbânzi pe drumul vieții, Domnul să vă însoțească în călătorie pînă în noul Canaan.
Adăugat în 02/01/2017 de veronica2014
Statistici
  • Vizualizări: 1026
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni