Lacrimi de tată

Cu ochii triști, dar plini de drag,
Pășește neatent pe-al prispei prag.
Scruteză cerul, ruga își îndreaptă
Spre-Acel de unde scump răspuns așteaptă...
Se uită insistent, cu dor,
Să Îi trimită Tatăl acasă, unicul fecior,
Ce-i dus... de câțiva ani, 'i plecat de-acasă...
De-atunci, nici ziua nu-i mai e zi,
Iar noaptea-i lacrimă pe vatra de durere arsă.
Pentru un bob de grâu, bucată-pâine,
S-a dus... puterea și toiagul bătrâneții,
Fiul cuminte și ascultător,
Darul primit în anii tinereții.
...Cum colinda cu el de mână... până-n seară,
Când se-ntorcea
Cu un mănunchi-verdeață-n subțioară...
Cum îl-nvăța din Cartea-n milă aurită,
Cu rugăciuni atât de-mpodobită...
Așa îi aștepta în prag de seară,
Nevasta, ce-a plecat în primăvară
Să umple cerul cu rugăciuni și cu cântare,
Așa cum Domnului I se-nchina în ascultare.
Ea nu mai este... pruncu-i dus...
Oar'câte lacrimi i-or fi curs,
Pe-obrajii vestejiți de bătrânețe,
Făr' de soție și toiagul făcut la tinerețe...!?
Se sprijină pe-un băt, agale,
Se-ntoarce greu pe istovitele-i picioare...
S-ar duce-n casă că 'i-e frig în tindă dar,
Mai bine stă aici să poată să-l cuprindă,
Cu lacrima mutată-n poartă,
Să-și vadă pruncul ce-l striga odată:
- Sărut mâna, scumpe și iubite tată!


4 ianuarie 2017
Sanda Tulics