Nu că iarna ar fi grea

Autor: Viorica Mariniuc | Album: In principio erat verbum... | Tematica: Diverse
Resursa adaugata de vimara62 in 09/01/2017

Am rămas pierdut pe gânduri,
Nu că iarna ar fi grea,
Dar mă ninge cu amarul
Celor repetate rânduri
Când poverii i-am smuls harul
Și m-am poticnit în ea.

Stau în frig, la ușa strâmtă,
Nu că iarna ar fi grea
Și mi-ar troieni umblatul-
Dar un glas aici cuvântă
Cum că drumul este altul-
Și mă-ntreb: O fi așa?

S-a pornit furtuna-n minte,
Nu că iarna ar fi grea,
Dar mă mușcă îndoiala,
De visez numai morminte
Ce încheie socoteala;
Și-atunci unde-i viața mea?

Mi-a rămas în vânt piciorul,
Așteptând pe celălalt;
Aș începe astăzi zborul
Către cerul meu înalt.
Nu că iarna ar fi grea,
Dar n-am aripi. Și-aș cădea.

Aveti bunavointa sa explicati miezul versului?-multumesc Am sa va cer de fiecare data cind nu-l voi nitelege. Sper sa nu va deranjezze sa mi-l explicati, in adevarul lui Dumnezeu.

Adăugat în 09/01/2017 de sanda_tulics

Interesantă poezie! Fii binecuvantată sora mea cu aripi pentru zbor!...

Adăugat în 09/01/2017 de veronica2014

Citind aceste versuri și eu "Aș începe astăzi zborul/ Către cerul meu înalt/ Nu că iarna ar fi grea" , dar pentrucă ați reușit a trezi dorul în inima cititorului simplu, prin atîtea imagini poetice, prin atîtea expresii geniale încît de nenumărate ori privesc cu pasiune zarea albastră..."Nu că iarna ar fi grea, dar că mi-a plăcut mult cele spuse!!!

Adăugat în 09/01/2017 de ghidora

Mulțumesc tuturor!
Pt. sora Tulics: Versurile vor a fi ale unui descurajat care, la un moment dat, se îndoiește de multe, mai puțin de dragostea Stăpânului. S-a trezit din nou la ușa strâmtă, vrăjmașul îi aduce gânduri străine, el vrea să pornească din nou pe calea îngustă, care e drumul spre cer. Îi mai lipsesc aripile. No problem, e doar o depresie de moment, știm că o să le aibă.
Poate chiar le are, dar nu-și dă seama...

Adăugat în 09/01/2017 de vimara62

„Am rămas pierdut pe gânduri,
Nu că iarna ar fi grea,
Dar mă ninge cu amarul
Celor repetate rânduri
Când poverii i-am smuls harul
Și m-am poticnit în ea.”.... - Cred că toți cititorii se pot regăsi în acest complex sentimental atât de bine, concret și clar redat aici. Cel puțin într-un moment al vieții de credință am trecut fiecare pe aici și versurile acestea, dea dreptul mirifice, vin parcă să ne învioreze credința pt că ne amintim cum Domnul a râs de slăbiciunea noastră și ne-a întins mâna cu o admonestare inimoasă....„puțin credinciosule...”
Minunată lucrare! Domnul să vă binecuvânteze!

Adăugat în 19/01/2017 de Ioanhapca