Pe țărmul vieții noastre

Pe țărmul vieții noastre,
Sub maluri stau ascunse,
Suspine și încercări în alge.
În murmur, forfotă, dureri,
Furios, valul lovește,
Împrăștiind un iz sărat... De ce,
Tăcerea îndură, stă și așteaptă?...
La orizont, farul e fără lumină.
Furtunile ridică valuri,
Un gol în lume... Uscate gânduri.



Isuse! E greu de când Te așteptăm...
Frânt zbor... ca pescărușii strigăm.
Algele durerii ca spinii intră în tălpi,
În luptă ne zbatem cu valul încercării,
Având în noi o foame de speranță...
Îndurerați... cu seci cuvinte-n rugă,
Dorim înviorarea... Oaza adevărată,
Izvorul ceresc... Apa curată.



Fântâni multe întâlnim pe cale...
În ciutură, ape amare.
Faptele, (cuvântul fără de har),
Lipsite de dulcele nectar.
Fântâni adânci... Ape murdare.
Miros urât... A lumi duhoare...
Mulți s-au rătăcit de Tine,
Și-s candele fără lumine.



O lume îmbrăcată-n ură,
Căi întunecate calcă.
Vrea să spulbere visele pure,
Marea Marmara să tulbure,
”CREDINȚA” - ce arde-n noi,
Cu învățătură de păgâni...
Confuzia a-nvăluit lumea...
Se sting felinarele!... Lumina...



Dar... noi, Te așteptăm să vii,
Păcatele să ni le ierți,
Haina zdrențuită de furtuni
Să ne-o schimbi în veșmânt de sfinți.
Credința în noi arde. E vie!
Bravi soldați am fost în intemperie,
Căci am crezut, credem în Veșnicie,
În ”ETERNITATE”, și-n a ”TA ÎMPĂRĂȚIE”!