Purtăm pe noi alte veşminte
Căci viscoleşte al iernii vânt...
Şi stăm cuminţi, fără cuvinte
Pe lângă soba cea fierbinte
Şi ascultăm al iernii cânt...

Pământul negru, îi-alb acum
Şi florile sunt degerate
Privim în zare, ca în fum
Şi răsfoim al vieţii-album
Cu poze colorate...

E-aproape linişte, aproape...
Doar vântul cel nestăvilit
De fulgii reci, nu mai încape
Şi-ncepe furios să sape
Obrazul nostru obosit.

Se face noapte mai îndată
O carte Sfântă răsfoim...
Nu-s nori pe bolta înstelată
Şi inimile-ncep să bată,
Şi-n rugăciune, clocotim...

Încet, obrazul lăcrimează
Şi nu mai vrem să ne oprim...
Simţim putere-așa fierbinte
Răsună clocot de cuvinte
Şi mângâieri de sus simţim.

Purtăm spre cer mâinile noastre
Aşa de mult ne adâncim...
Atingem zările albastre
Parcă zburăm mai sus de astre
Şi mâna Lui, pe noi simţim...

Aşa petrecem nopţile de iarnă...
E visul nostru, mult iubit
Când norii, iar încep să cearnă
Şi Dumnezeu, din cer ne toarnă
Din undelemnul Lui sfinţit...

A.D.8.1.17