Pe marea vieții tulbure și rece
Am naufragiat...de-atâtea ori.
Și-atâtea valuri vrut-au să mă-nece
În largul mării împânzit de nori...

Lipsit de vâsle am gonit spre maluri
Cu mâinile legate mă zbateam
Și îngrozit de miile de valuri
Sub apăsarea lor răpus, cădeam...

Cărarea mea pe mare era neagră
Iar barca mea robită între stânci.
N-am reușit nicicum s-o iau întreagă
Iar rănile din ea erau adânci.


Pe marea vieții am luptat mult, singur
Cu disperări, căderi și naufragii
Dar, și când învingeam eram nesigur
Și țărmul meu era, pradă uitării...
...
Dar, într-o zi venit-a-n barca vieții
Acel ce potolește tainic, marea.
Cu El văzut-am zorii dimineții,
Și printre valuri mi-am găsit cărarea.

Cu El pe mare, nu am naufragii,
Ci numai valuri, ce le biruiesc.
Chiar în furtună simt mari bucurii
La cârmă l-am pe Domnul ce-L iubesc.