Zâmbește larg, o nouă zi...
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Colț stelar  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de sanda_tulics in 19/01/2017
Zâmbeşte larg, o nouă zi...

Țâșnesc-arteze, zori de zi
Ce-alungă noaptea nedezmeticită,
Obrajii roșii-ai soarelui ivit
Iar umbrele se-mpleticesc, se-mping,
Se dau fugite.
Zâmbește larg, o nouă zi,
Un răsărit plin de lumină,
Și peste cel ce-i sănătos,
Si peste cel ce-n lacrimi
Greu suspină.
Își arcuiește pieptul voinicesc
Flăcăul-soare ca un împărat,
Își cheamă Domnul în genunchi Mireasa
Poporul, ce în Duh-Îi este cununat.
Se-apropie în rugi fierbinți,
În cântece-credincioșie,
Trec ca aripile de porumbi
În alb, spre veșnicie...
Se iau cu razele luminii pe-ntrecut,
Cine va străluci mai tare
În mulțumiri în Duh slăvit,
În închinări și osanale.
Asa petrec aleșii Lui
În rugă, cânt, în părtășie,
'N lumina Duhului iubit
Și a luminii bucurie.

19 ianuarie 2017
SandaTulics

Mulțumesc cititorilor versurilor mele.
Adăugat în 21/01/2017 de sanda_tulics
Fiţi binecuvântată sora Sanda pentru dumnezeiescul îndemn.
Adăugat în 21/01/2017 de floridinmaracineni
Domnul să-ți asculte rugile soră Florica!
Adăugat în 22/01/2017 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 871
  • Export PDF: 8
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni