Credincioşii vechi şi noi
Credincioşii din vechime,
Au primit Cuvântul bine,
Şi-au rămas în Cuvânt
Gustând raiul pe pământ.
Şi patima lui Hristos
Care le-a fost de folos.
Credincioşii de sub har,
Au primit Cuvântul în dar.
Şi-au rămas în Cuvânt
Bucuroşi prin Duhul Sfânt,
Pe calea Domnului Isus
Care-i grea, că duce-n sus.
…………………………………
Credincioşii de la altar,
Sunt fraţii celor din har.
Între noi nu-i diferenţă
În vorbă şi competenţă,
Credinciosul din vechime,
N-a fost păcătos ca mine?
Nu a fost şi el sub păcat
De care-i omu stricat?
El de păcat a fugit,
Şi prin har a fost primit.
El prin Lege s-a îndreptat
Şi prin har, a fost iertat.
Aşa s-a păstrat curat
Şi a ajuns fără păcat.
Dacă nu mă curăţesc,
Eu ajung ca el, ceresc?
Dacă eu nu mă îndrept
O să ajung ca el, corect?
Sau ajung oportunist
Ca şi lupul moralist?
Această poezie e născută dintr-o nedreptate: am observat că noi bazaţi pe interpetarea greşită a versetului că cel mai mic dintre noi este mai mare decât cel mai mare dintre ei, nesocotim uneori pe sfinţii din Vechiul Testament, deşii mulţi dintre noi nu suntem vrednici să le dezlegăm cureaua de la încălţăminte.........
Cred că ei sunt fraţii noştri mai mari, şi avem multe de învăţat de la ei. Cred că şi ei au umblat cu Dumnezeu prin credinţă cum umblăm şi noi, de aceea merită respectul nostru.