Nu-i Doamne încă secerișul,
Nu înțeleg, de ce mă cerni?
Nu a căzut din ram frunzișul
Și nici ofranda albei ierni!
Nu-i veştejită primăvara
Și rodul nu e pârguit!
Nici greierii nu-şi iau chitara
Caci toamna încă n-a venit!
Atunci de ce zdrobești Părinte
Și vânturi zilnic traiul meu?
Ce să mai curăț Doamne Sfinte,
În trupul care geme greu?
Cândva mi-ai spus să am credință,
Când lăcrimez și mi-este greu,
Să nu privesc la neputință,
Ci la ce poate Dumnezeu!
Nu la durerea ce m-apasă
Să mă gândesc, ci la Isus,
La drumul ce-a pavat spre Casă
Și lancea care L-a străpuns!
Să nu-nsetez pe drumul firii,
Căci Tu mi-ai dat Izvorul viu!
Mi-ai pus în duh taina Iubirii
Și dorul după al Tău Fiu.
Grâu-i lovit și nu o dată
Iar roata trece peste el,
Dar nu lași veșnic să îl bată,
Căci Tu ești drept, Emanuel!
Înțelepciune ai în toate,
Chiar dacă nu-nțeleg acum,
De azi mă vânturi, este, poate,
Călăuzire pe-al meu drum.
Bobul de grâu e dus la moară,
E făcut praf, e măcinat,
Poate să plângă, să îl doară,
Destinul său este trasat.
Altul e-adus de prin hambare
Și în țărână este pus,
După un timp, sclipind în soare,
Un lujer mic țâșnește-n sus.
Căci orice bob are-o menire,
Oricât de greu i s-ar părea,
De sus din slavă Sfântul Mire,
În veci 'l-a binecuvânta!
După atâtea cazne, vine
Și vremea-n care El, Isus,
Va răsplăti cum se cuvine,
Pe cel ce-n toate-a fost supus,
Poate că nu-nțeleg, Părinte,
De ce-s aici sortit să mor,
Dar eu privesc spre înainte,
Spre zări albastre, cu mult dor.
Și-n adieri de vânt, simt harul
Ce mi l-ai dat să biruiesc,
Când mi-este greu, privesc Calvarul
Și-n toate eu Te proslăvec!
22/01/17, Barcelona-Lucica Boltasu
E făcut praf, e măcinat,
Poate să plângă, să îl doară,
Destinul său este trasat.
Altul e-adus de prin hambare
Și în țărână este pus,
După un timp, sclipind în soare,
Un lujer mic țâșnește-n sus.
Foarte sensibila aceasta exprimare. Un bob de grau care e dus la moara si un alt bob de grau care este dus si aruncat in ogor sa creasca. Pe unul sa il plangi si de celalat sa te bucuri. Unul va ajunge paine, iar celalat va muri singur intr-un ogor ca sa poata iesi din el lujerul. Dar ce mangaiere mai poate ramane cuiva care se uita spre un destin trasat prin ochii unui bob de grau? Si totusi, prin Isus nu numai ca mai este mangaiere de primit, dar se pare prin aceste frumoase versuri ca este din belsug mangaiere de dat. Bobul de grau se afla in permanenta intre viata si vesnicie. Viata este cind este inca in ogor, vesnicie este cind el ajunge cu ceilalti ca si el, facand parte din aceiasi paine( 1 Cor 10:17).