Bucuria Cerească

Când stelele dimineţii, au izbucnit în bucurie
Şi toţi fiii cerului, scoteau strigăte de veselie,
O, Doamne! Din iubire, atunci pe om l-ai creat
Şi-n grădina din Eden, Tu în Rai l-ai întronat
Hotărându-i viaţa lui, pentru întreaga veşnicie!

S-a bucurat întreg cerul, pentru noua creatură
Căci omul prin apariţie, era o altfel de făptură,
Creatură de ambe sexe, ce ascundea un mister
Ecuaţie necunoscută, de-un alt tip de caracter
Ce urma în rezolvare, rezultatu-i de-anvergură.

Pentru îngerii cereşti, lumea nouă-n devenire
Trebuia a fi cuprinsă-n planul cel de mântuire,
Şi o strânsă conlucrare, în deplină dezvoltare
Până timpul s-o-mplini în planul cel de testare
Ce pentru veci le-o decide, veşnica lor fericire.

Sub îndrumările date, privind marea răsculare
A lui Lucifer în ceruri, cu tendinţa-i de-nălţare,
Noua lume-n ascultare, trebuia ca să vegheze
Şi în lucrul ce-l făceau, atenţi ei să privegheze
Pentru-a nu fi înşelaţi, prin cursele-amăgitoare.

Atât de mult ai iubit, Doamne lumea ce-ai făcut
Căci ea chiar la ispitire, prin examen de-a căzut,
Ţi-ai trimis în întrupare, singurul Tău Fiu ceresc
Ca să mântuie prin Jertfă întreg neamul omenesc
Readus să fie-n starea, cum a fost de la-nceput.

N-ai lăsat ca să triumfe, pe pământul ce-ai creat
Lucrarea lui Lucifer, de-a ţine pe om sub păcat -
Şi-ai făcut să strălucească dragostea faţă în faţă,
La Calvar în bătălia, pentru moarte, pentru viaţă
Dovedind prin înviere, că-i pe veci răscumpărat!

Flavius Laurian Duverna
22 ianuarie 2017