Prima familie

Când pe om... - l-a creat Dumnezeu
A gândit că singur, nu se simte bine
Să-şi petreacă astfel, ... zilele senine;
El neîmplinit şi trist, ar fi fost mereu
Şi trăind în Eden, i s-ar fi părut greu
Fără de-un tovarăş, de a fi lângă sine.

Şi-a trimis atunci, un somn îndelung
Peste Omu-Adam, care-l întocmise;
Şi i-a luat o coastă, când el adormise
Făcând o femeie, la chip cu păr lung
Atât de frumoasă, că vorbiri n-ajung,
Ca un înger sfânt, renăscut din vise.

Şi atunci Adam, cu gânduri deschise
A spus declarând, ştiind toate cele:
" Iată, în sfârşit, os, din oasele mele!”
O tovarăşă alături cum el nu gândise
Din firea lui însuşi, splendid răsărise -
Prezentă să-i fie, -n lucruri înteprinse.

Domnul i-a unit, pentru-a fi-mpreună!
Si mărturisindu-şi, dragostea lor mare
El i-a pregătit, pentru binecuvântare,
Şi-n al raiului altar, fiind mână în mână,
I-a-nvăţat ca vajnici să stea în furtună
Când va sufla aspru, pentru dărâmare.

Flavius Laurian Duverna
25 ianuarie 2017